Operaţiunile de căutare a avionului Malaysia Airlines au fost extinse în Marea Andaman, la sute de km față de perimetrul inițial

Operaţiunile de căutare a avionului Malaysia Airlines au fost extinse în Marea Andaman, la sute de km față de perimetrul inițial

Operaţiunile de căutare a avionului de pasageri dispărut au fost extinse şi în Marea Andaman , deşi armata malayeziană anunţase iniţial că a localizat aeronava cu ajutorul radarului.

De la telefoanele pasagerilor care încă funcţionează, până la dispariţia aparatului de zbor într-un Triunghi al Bermudelor asiatic, cazul ridică tot mai multe semne de întrebare. Iar ancheta oficială pare a fi departe de final.

După ce anterior, operaţiunile de căutare a avionului dispărut fuseseră extinse şi în strâmtoarea Mallaca, acum autorităţile malaysiene au anunţat că vor trimite echipe şi în Marea Andaman, la sute de kilometri nord-vest de perimetrul iniţial.

Noile schimbări apar după ce un oficial militar sub protecţia anonimatului a declarat că aeronava şi-ar fi schimbat direcţia către vest. Aparatul Boeing 777 ar mai fi zburat cel puţin o oră după ce dispăruse de pe radarele civile.

Deşi Interpolul a negat că ar fi vorba despre un atac terorist, oficiali CIA au declarat că ipoteza unui complot terorist nu poate fi exclusă din anchetă.

Mai mult, un terorist britanic condamnat în 2005, a recunoscut că i-ar fi dat în 2001 un pantof cu bombă unor malaysieni, printre care şi unui pilot de linie, care plănuiau să arunce în aer o aeronavă.

Între timp, poliţia malaysiană i-a identificat pe cei doi bărbaţi îmbarcaţi cu paşapoarte false la bordul avionului dispărut de mai bine de trei zile. Este vorba despre doi iranieni suspectaţi că încercau să emigreze, unul în Germania, celălalt în Suedia, şi despre care nu se crede că ar avea vreo legătură cu grupări teroriste.

Aceste informaţii nu fac însă lumină în cazul aeronavei care a dispărut fără urmă.

Pe de altă parte, mai multe rude ale pasagerilor aflaţi la bordul avionului dispărut au declarat că telefoanele acestora funcţionează. Însă nimeni nu a răspuns până acum la ele.

Iar unul dintre călătorii avionului Boeing 777 pare urmărit de blestem după ce a apărut informaţia că este nepotul unui politician indian care a murit într-un accident aviatic în 1973.

Într-o încercare de a face puţină lumină în acest caz straniu, China a anunţat că a mobilizat zece dintre sateliţii săi de localizare.

Pe măsură ce orele trec, ies la lumină ipoteze şocante cu posibilele cauze ale dispariţiei avionului. Astfel, aparatul de zbor s-ar fi aflat în momentul dispariţiei în aria de influenţă a aşa numitului Triunghi al Dragonului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer
21:16 - Elena Lasconi: „Dacă CCR decide anularea primului tur al prezidențialelor, vom avea proteste în toată țara și cred că nu vom mai fi pentru mult timp în UE”
21:09 - Ludovic Orban, avertisment pentru judecătorii CCR: Nu vă bateți joc de democrația din România. Oamenii au hotărât, votul oamenilor este sfânt, indiferent către ce candidat s-a dus fiecare vot al fiecărui cetățean român. Nu aveți niciun temei legal să anulați alegerile! (VIDEO)
20:53 - Statul român va despăgubi cetățenii care se îmbolnăvesc din cauza poluării. De ce acte vor avea nevoie românii
20:47 - Fost judecător CCR explică în ce condiții alegerile pot fi anulate: „Dacă fraudarea alegerilor, dovedită, bineînțeles, a condus la denaturarea rezultatului, fie a ordinii competitorilor”
20:40 - Mesajul lui Călin Georgescu cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: „Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid”
20:34 - Donald Tusk, despre sprijinul acordat Ucrainei: „Cea mai eficientă protecţie a graniţelor poloneze şi europene este sprijinirea Ucrainei”
20:20 - Virgil Guran (PNL), despre o eventuală anulare a primului tur de alegeri: „Dacă se va lua o hotărâre de acest gen, o să vedem niște partide care nici nu există, nici n-au treabă, foarte, foarte mari. Vom avea o problemă ca să constituim un Guvern” (VIDEO)