Gică Popescu nu vrea să fie graţiat! Fostul căpitan al naţionalei a decis să ia atitudine, după dezbaterile apărute o dată cu arestarea sa. Deranjat de polemica iscată în jurul acestui subiect, Popescu împreună cu avocaţii şi familia sa vor să liniştească apele.
Jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au aflat că fostul capitan al echipei naționale pregătește o scrisoare deschisă în care va anunța că vrea să îşi ispăşească pedeapsa.
„Nu am nevoie de aşa ceva în momentul ăsta. Am primit o pedeapsă, o voi ispăşi, respect legea şi nu mă gândesc acum la aşa ceva”, este mesajul pe care Gică Popescu se pare că ar vrea să-l transmită, conform jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor.
Gică Popescu a primit o pedeapsă de 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare în urma condamnării din Dosarul Transferurilor.
Prin această luare de poziţie, Baciul este decis să-şi ispăşească pedeapsa şi să nu apeleze la graţiere. Asta în condiţiile în care în ultimele zile, mai multi politicieni şi foşti sportivi au militat pentru graţierea fostului internaţional. Părerile au fost însă împărţie. Unii spun că legea trebuie respectată indiferent de numele pe care îl ai.
Condamnaţii din Dosarul Transferurilor, Mihai Stoica, fraţii Becali, Cristi Borcea,Jean Pădureanu , George Copos şi Gică Popescu şi Gigi Neţoiu au ajuns la închisoare pe 4 martie. Aceştia pot face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia Curtii de Apel este definitivă, numai că, potrivit prevederilor din noul Cod Penal, se poate apela la aceasta cale extraordinară de recurs.
Cei opt condamnați au fost găsiţi vinovați de evaziune fiscală, spălare de bani şi înşelăciune. Ei au creat un prejudiciu total de peste 11,5 milioane de dolari prin transferurile a 12 jucători.