Tăriceanu, propus oficial de USD pentru fotoliul de la Senat: Am acceptat propunerea și mă onorează

Tăriceanu, propus oficial de USD pentru fotoliul de la Senat: Am acceptat propunerea și mă onorează

Fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu este propunerea oficială a USD pentru fotoliul de la Senat, a confirmat, luni, acesta, spunând că este onorat de această numire.

”Am acceptat această propunere care mă onorează și care ne dă posibilitatea să continuăm proiectul USL. Voi fi bucuros dacă unii din foştii colegi vor avea posbilitatea să îmi dea votul lor. Nu fac comentarii în legătură cu comentariile colegilor din PSD”, a declarat Tăriceanu, după discuţia cu Victor Ponta şi liderii USD.

Acesta a declarat că se așteaptă să fie susținut și de o parte din foștii săi colegi din PNL.

Propunerea lui Tăriceanu pentru a ocupa locul vacantat de Crin Antonescu la șefia Senatului a fost discutată în cadrul unei discuții la care au luat parte Victor Ponta, Daniel Constantin, Gabriel Oprea, Kelemen Hunor, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea și Varujan Pambuccian.

Tăriceanu acceptă nominalizarea din partea USD la șefia Senatului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)