Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că s-au stabilit acţiuni de sprijinire a Ucrainei, cea mai importantă fiind punerea la dispoziţie pe termen lung a sumei de 11 miliarde de euro, dar şi semnarea în cel mai scurt timp a Acordului de asociere.
Cele 11 miliarde au proveninţă din resurse ale Comisiei Europene, ale Băncii Europene de Investiţii şi ale Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Preşedintele a menţionat că se are în vedere o creştere a contactelor directe cu cetăţenii Uniunii Europene, acest lucru însemnând o alocare a unui număr mult mai mare de burse Erasmus pentru tineri ucraineni. El a precizat că în acest moment cota pentru Ucraina este de 4000 de burse şi se are în vedere o mărire masivă a acestui număr.
„Se va accelera negocierea Acordului privind acordarea de vize şi sprijin pentru interconectare cu ţări UE care pot furniza energie electrică şi gaz”, a afirmat Traian Băsescu.
Potrivit preşedintelui, concluziile reuniunii, „ca un semnal foarte puternic” dat Federaţiei Ruse, reconfirmă angajamentul Uniunii Europene faţă de Republica Moldova şi Georgia, o reconfirmare a voinţei UE de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova şi semnarea celor două acorduri, cel mai târziu până la sfârşitul lunii august.