Cluj: Peste 200 de medici rezidenţi protestează, cerând plata gărzilor şi a orelor suplimentare

Cluj: Peste 200 de medici rezidenţi protestează, cerând plata gărzilor şi a orelor suplimentare
Foto: romanialibera.ro

Peste 200 de medici rezidenţi protestează, joi, în faţa Prefecturii Cluj, faţă de condiţiile din sistem.

Aceștia solicită ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, rezolvarea unor revendicări, între care plata orelor suplimentare şi a gărzilor, dar şi o subvenţie pentru chirii.

O parte din medicii rezidenți protestatari sunt îmbrăcaţi în halate albe şi purtând pe faţă măşti chirurgicale, notează Mediafax.

Aceștia poartă pancarte pe care scrie  „Ajutor”, „Nu ne fugăriţi din ţară”, „Vrem mâncare în gardă”, „Vrem respect, nu umilinţă”, „Gărzi plătite”, „Fără ajutor plecăm din ţară”, „De ce ne umiliţi?” sau „Vrem ajutor chirie”.

Rezidenții nu se plâng de prea multă muncă, ci de faptul că nu sunt plătiți corespunzător pentru munca lor, în condițiile în care ei lucrează zilnic peste 10 ore, iar salariile sunt cuprinse între 930 de lei și 1.600 de lei.

În prezent, în România există aproximativ 14.000 de medici rezidenţi, iar salariile lor se încadrează între 970 şi 1.400 de lei, în funcţie de anul de practică în care se află.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)