Boagiu: Lucrările la autostrada Murfatlar-Constanța și la centura ocolitoare vor fi terminate până la sfârșitul lunii

Boagiu: Lucrările la autostrada Murfatlar-Constanța și la centura ocolitoare vor fi terminate până la sfârșitul lunii

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a declarat, sâmbătă, în cadrul unei vizite pe șantierul autostăzii A2, că lucrările la autostrada Murfatlar – Constanța și la centura ocolotoare a municipiului Constanța sunt în grafic și vor fi terminate până la finalul acestei luni, potrivit Mediafax.

“Am învăţat o lecţie, aceea că dacă nu vii să verifici şi să vezi cu ochii tăi, deseori cei din subordinea ta pot să-ţi prezinte lucrurile distorsionat, aşa că orice control e binevenit pentru a ne atinge obiectivele. Nu e mare bucurie ca după doi ani şi ceva de când se vorbeste de această autostradă abia acum începem să-i vedem rezultatele, dar după vizita de astăzi este clar că lucrările sunt în grafic şi ceea ce ne-am asumat pentru anul acesta se va întâmpla”, a afirmat Anca Boagiu.

Ministerul Transporturilor a declarat că șoferii vor putea circula la sfârșitul lui iulie pe sectorul Murfatlar-Constanța al autostrăzii, iar dacă acest lucru nu se va realiza, constructorul va suporta penalități.

„Termenul de finalizare asumat de constructor este sfârşitul acestei luni. Cred că îl vor respecta. Dacă nu, îşi vor primi penalităţile de rigoare”, a spus ministrul.

Ministrul a declarat că, începând de anul viitor, se va circula pe toată autostrada, cu excepţia segmentului între Cernavodă şi Medgidia, care va fi finalizat în 2013.

„Ei şi-au asumat că în septembrie vom mai deschide la o cale tronsonul de la Medgidia la Constanţa se secţiunea între intersecţia de la Valea Dacilor şi DN3 urmând să fie finalizate în 2012. Lucrurile merg din ce în ce mai bine din punctul meu de vedere, iar în 2012 vom circula pe autostrada Cernavodă – Constanţa cu excepţia tronsonului abadonat, acolo unde vom circula pe o singură bandă, urmând ca în 2013 să fie finalizat şi acest sector”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Totodată,  Boagiu a verificat şi stadiul lucrărilor la calea ferată Bucureşti Constanţa şi a precizat că de săptămâna viitoare timpul de călătorie pe această rută va scădea cu în că 30 de minute.
 

Anca Boagiu, în inspecție pe șantier

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_8608').select();" id="embed_text_8608" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate