Valeriu Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştri tineri şi tehnocraţi, dacă i-a nominalizat Ponta

Valeriu Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştri tineri şi tehnocraţi, dacă i-a nominalizat Ponta

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că PSD este pregătit să susţină în Guvern miniştri tineri, tehnocraţi.

„Dacă i-a nominalizat Victor Ponta şi noi îi susţinem, cred că PSD e pregătit. Din păcate, celelalte partide nu au fost pregătite. E o schimbare de paradigmă pe care toţi politicienii trebuie să o înţeleagă: e momentul în care îi alegem pe cei mai buni pe funcţii, nu pe cei pe care îi vrem noi”, a spus Zgonea.

Acesta a mai spus că PSD aduce un suflu nou în politică susţinând miniştri care „nu sunt viciaţi de anumitre relaţii şi de o anumită apartenenţă la un grup”.

„Ei vor gândi pragmatic, în intersul statului român. E un semnal că PSD are încredere într-o generaţie care a depăşit bariere, a câştigat respect în zona privată, unde jocurile nu se fac pe prietenii. E un smenal pentru tinerii care au finalizat anumite facultăţi cu efortul familiei, care sunt cu un IQ ridicat şi care pot să aducă valoare adăugată Guvernului României. E un semnal pentru generaţia tânără: Victor Ponta, Guvernul PSD, Guvernul USD investeşte în tineri”, a spus Zgonea, citat de Mediafax.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`