Cutremur de 2,8 în Vrancea

Cutremur de 2,8 în Vrancea

Un cutremur s-a produs marți dimineață în zona Vrancea. Seismul cu magnitudinea de 2,8 a avut loc în judeţul Buzău la o adâncime de 125 kilometri, potrivit Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Cel mai mare cutremur ca magnitudine produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade şi a fost înregistrat pe 23 ianuarie, fiind simţit şi in Bucureşti.

Se împlinesc 37 de ani de la cutremurul din 1977. Au fost 55 de secunde de coşmar, timp în care, numai în Capitală, şi-au pierdut viaţa peste 1.400 de oameni, iar alţi 11.000 au fost răniţi.

Atunci au fost distruse 35.000 de locuinţe, printre care şi mai multe clădiri, reprezentative pentru Bucureşti, cum ar fi blocurile Dunărea sau Scala.

Acum, la 37 de ani de la seismul care a pus la pământ Capitala, tragedia s-ar putea repeta, însă la o scară mult mai mare, cu mii de victime şi cu o paguba materilă estimată la 5 miliarde de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:38 - A murit Maria Alexandru, una dintre cele mai premiate jucătoare de tenis de masă ale României
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer