Președintele Băsescu crede că Iohannis are șanse să câștige Președinția chiar și în situația în care ar candida independent

Președintele Băsescu crede că Iohannis are șanse să câștige Președinția chiar și în situația în care ar candida independent

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, ar avea șanse la alegerile prezindențiale chiar și dacă ar decide să candideze independent, este de părere președintele Traian Băsescu.

„Iohannis poate fi (…) Văd o rocadă distrugătoare care îi va trimite la coşul de gunoi şi pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta apariţia lui Iohannis. Dacă ar candida şi independent, între Ponta, Antonescu şi Iohannis, eu l-aş vota pe Iohannis fără să mă întreb”, a explicat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii ”După 20 de ani”, difuzată pe Pro TV.

Acesta crede că Iohannis are șanse și candidând ca independent. De asemenea, Băsescu a spus că aprecierea sa pentru liberal este legată de modul în care „se proiectează oamenii ca imagine”.

„A fost un moment în care nu am vrut să-i dau Guvernul lui Iohannis, momentul în care s-a dus şi-l unsese Voiculescu de la Grivco. Sper că între timp a înţeles ce înseamnă să fii în tandem sau să fii creaţia politică a lui Voiculescu, pentru că acum văd că s-a reorientat. Atunci mi s-a părut un gest abominabil pe care l-a făcut Iohannis să se ducă la Grivco să-l ungă prim-ministru Voiculescu”, a mai afirmat Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`