Camera Deputaţilor începe procedura de numire a Avocatului Poporului

Camera Deputaţilor începe procedura de numire a Avocatului Poporului

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca liderii grupurilor parlamentare să înceapă procedura de numire a Avocatului Poporului, ca urmare a scrisorii trimisă de preşedintele Traian Băsescu.

„S-a luat decizia ca, la nivelul Camerei Deputaţilor, liderii de grup să înceapă procedura privind nominalizarea de persoane, audiere. Urmează să fie convocate Birourile Permanente comune, deoarece acest lucru este de competenţa celor două Camere”, a declarat secretarul Camerei Nicolae Mircovici, relatează Mediafax.

Acesta a declarat că Birourile Permanente s-ar reuni săptămâna viitoare.

Președintele Traian Băsescu a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, în care le cere să demareze procedurile pentru numirea Avocatului Poporului, precizând că nu este justificată prelungirea unei situații de interimat.

Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a înaintat demisia în 19 decembrie 2013.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`