DNA cere aviz Camerei Deputaților pentru urmărirea penală a fostului ministru Chițoiu

DNA cere aviz Camerei Deputaților pentru urmărirea penală a fostului ministru Chițoiu

Direcția Națională Anticorupție cere aviz Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale a fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu. 

Acesta este suspectat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și constituirea unui grup infracționat organizat în perioada în care deținea funcția de ministru al Finanțelor Publice, potrivit comunicatului DNA.

Mai exact, Daniel Chițoiu a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele S.C. CARPATICA ASIG S.A., în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

”Demersul avea ca scop înlăturarea din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum şi înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecţia intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A. Având în vedere că membrii Consiliului sunt numiţi de către Parlament, în şedinţă comună a celor două camere, pentru un mandat de 5 ani, iar revocarea lor se dispune după aceeaşi procedură doar dacă nu mai îndeplinesc condiţiile de numire, singura modalitate în care putea fi atins acest rezultat era modificarea condiţiilor prevăzute pentru numirea membrilor consiliului. Probele administrate au relevat că, în calitate de ministru al Finanţelor Publice, Chiţoiu Daniel a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor”, mai scrie comunicatul DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`