ANSVSA: Peste 9.200 kilograme de produse din carne au fost retrase de la comercializare

ANSVSA: Peste 9.200 kilograme de produse din carne au fost retrase de la comercializare
Foto: satmareanul.net

Inspectorii sanitari veterinari din Braşov au retras de la comercializare 9.236 kilograme de produse din carne care erau etichetate incomplet și au dispus incinerarea acesteia, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

”Deficienţa constatată de inspectorii DSVSA Braşov a fost cea de etichetare, în sensul în care produsele respective aveau menţionate pe etichetă o denumire generică, fără specificarea sortimentului. Pentru această neconformitate, unitatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei şi a fost dispusă măsura de retragere de la comercializare a unei cantităţi de 9.236 de kilograme din produsele etichetate incomplet şi dirijarea acesteia către incinerare”, precizează comunicatul.

Inspectorii DSVSA Braşov au demarat o anchetă, în urma sesizării primite din partea CJPC Braşov privind o suspiciune de comercializare a unor produse din carne, cu termen de valabilitate depăşit.

Verificările efectuate la unitatea care a realizat reambalarea produselor din carne au vizat controlul documentelor de recepţie ale produselor (documente de transport, de conformitate, etc.), procedura tehnică de recepţie, procedura de ambalare şi reambalare, cea de distribuţie a produsului finit şi trasabilitatea acestuia.

De asemenea, au fost verificate buletinele de analiză obligatorii pentru validarea noului termen valabilitate aplicat, la care nu s-au găsit neconformităţi, precizează ANSVSA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`