Primele declarații ale copilotului avionului prăbușit în Munții Apuseni: „Mi-a fost frică de explozie” (VIDEO)

Primele declarații ale copilotului avionului prăbușit în Munții Apuseni: „Mi-a fost frică de explozie” (VIDEO)

Răzvan Petrescu, cpilotul aeronavei care s-a prăbușit în Munții Apuseni a făcut, joi, primele declarații publice, de la accidentul aviatic din 20 ianuarie.

„Am avut un moment de inconștiență după impact. Am constatat că îmi pot mișca brațele, dar picioarele nu. Nu realizam efectiv cât timp trecea. Puteam comunica, dar nu am comunicat cu Adrian Iovan, el fiind încarcerat în aeronavă, eu fiind în lateral stânga, în afara epavei. Am avut un moment de inconștiență după impact. Am încercat să mă îndepărtez cât pot, târâindu-mă prin zăpadă, de frica unei explozii. Doctorul Radu Zamfir, cel care se afla în cea mai bună stare dintre răniți, m-a ajutat și fizic și psihic foarte mult”, a spus acesta.

„Am încercat să sun la 112, dar conexiunea a eșuat. Noi, în caz de accident, îl apelăm prima dată pe directorul general al instituției, dar în momentele acelea m-am gândit că e posibil să nu îmi poată răspundă, și l-am sunat pe tatăl meu care lucrează la aceeași instituție și l-am rugat să urmeze procedura întru totul”, a adăugat copilotul.

El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor care vizau detalii tehnice, spunând că ancheta este în desfăşurare în acest caz, singura menţiune făcută fiind aceea că „aeronava era în regulă şi din acest motiv comandantul a decis plecarea în misiune”.

Primele mărturii ale copilotului aeronavei prăbușire în Munții Apuseni

Urmăriți B1TV.ro și pe
`