Biroul Politic Naţional al PNL, în şedinţă pe tema restructurării Guvernului: Comunicaţiile sunt bruiate

Biroul Politic Naţional al PNL, în şedinţă pe tema restructurării Guvernului: Comunicaţiile sunt bruiate

Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL în care se discută despre reconfirmarea mandatului de negociere în USL pe tema restructurării guvernamentale a început, marţi, la ora 17:00.

În sala de şedinţe a fost bruiat semnalul reţelelor de telefonie mobilă, relatează Mediafax.

Conducerea PNL discută despre poziţia partidului în cadrul USL şi a negocierilor purtate pentru instalarea lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, dar şi despre modalitatea în care PNL ar putea părăsi Executivul.

Antonescu a anunţat şi că va pune în discuţie poziţia sa de lider al partidului, cu ocazia acestei reuniuni.

Liderii PNL au avut o reuniune informală înaintea şedinţei BPN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`