Auto
Toyota va chema în service 1,9 milioane de automobile Prius, mai mult de jumătate din unităţile vândute de la lansarea modelului, pentru a repara o eroare software care poate determina încetinirea sau oprirea maşinii.
Campania vizează modelele Prius produse începând din martie 2009, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Brian Lyons, potrivit Reuters.
Toyota a vândut peste 3,6 milioane de autoturisme Prius până anul trecut, începând din 1997, când a fost lansat primul model, potrivit datelor companiei.