Proteste violente în Capitală! Circa 200 de oameni, care porniseră din Piaţa Universităţii spre Guvern, s-au îmbrâncit cu jandarmii în Piaţa Romană. Şi asta după ce manifestanţii au vrut să ocupe şoseaua.
Protestatarii s-au adunat în Piața Universităţii din Capitală, iar incidentele dintre manifestanți și jandarmi au pornit în momentul în care oamenii au vrut să ajungă la Guvern.
Aceștia au protestat faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, explorarea gazelor de şist, dar şi faţă de noul Cod penal, care spun ei că înseamnă „eliberarea a sute de pușcăriaşi”, transformarea interceptărilor într-un instrument care nu poate fi folosit şi scăderea pedepsei pentru corupţie.
Aceștia au mers în marş pe Bulevardul Magheru, spre Piaţa Victoriei. Începând de la ora 16.00, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, unii dintre aceştia având bannere şi steaguri tricolore.
Din 1 septembrie şi până în 17 noiembrie, în fiecare duminică au avut loc marşuri pe mai multe străzi din Capitală, încheiate la Universitate, la care au participat mii de persoane. Protestele au continuat şi în decembrie, ultima acţiune având loc în 21 decembrie, când manifestanţii au mers în marş din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei.