Secretar de stat american, înregistrat în timp ce înjura la adresa UE

Secretar de stat american, înregistrat în timp ce înjura la adresa UE

Un scandal diplomatic de amploare zguduie din temelii şi aşa fragila relaţie dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. Într-o interceptare telefonică facută publică, se pare, la ordinul Kremlinului,  Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de Stat al SUA, foloseşte cuvinte injurioase la adresa oficialilor europeni. Ce-i drept, în cadrul unei discuţii private cu ambasadarul american în Ucraina. Înaltul oficial american şi-a cerut scuze faţă de Uniunea Europeană, în urma acestui moment stânjenitor. Reacţiile oficialilor europeni nu au întârziat să apară.

„Nuland: I-a convins acum atât pe Serry cât şi pe Ban Ki-moon să fie de acord ca Serry să vină luni sau marţi.
Pyatt: O.K.
Nuland: Asta ar fi grozav, cred, să ajute la cimentarea acestui acord, şi ca şi ONU să contribuie şi ştii… F…K UE”

La telefon, cei doi diplomaţi americani vorbesc despre cea mai bună strategie în Ucraina pentru a pune capăt tulburărilor politice şi despre rolurile Uniunii Europene şi Organizației Națiunilor Unite.

Nuland citează numele diplomatului ONU Robert Serry, numit în urmă cu câteva zile reprezentant special al secretarului general al ONU pentru Ucraina. Victoria Nuland, a cărei voce poate fi clar identificată, are o discuţie cu un bărbat care pare a fi ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Cei doi diplomaţi discută timp de patru minute despre rezolvarea situaţiei politice din această ţară.

Conversaţia, care pare să fi fost înregistrată fără ştirea protagoniştilor şi care a fost difuzată pe YouTube înainte să circule masiv pe Twitter, nu este datată şi este imposibil de autentificat .

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, nu a dezminţit acest apel telefonic, dar a refuzat să spună mai multe despre ceea ce a numit o „conversaţie diplomatică privată”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a considerat că faptul că această conversaţie a fost „difuzată pe Twitter de către Guvernul rus este semnificativ pentru rolul Rusiei”. Mai mult, autorităţile americane au califica incidentul drept ” o nouă josnicie a spionajului rus”.

Victoria Nuland şi-a prezentat ulterior scuzele pentru acest incident. Asta nu a împiedicat însă oficialii europeni să reacţioneze dur.

Cancelarul german Angela Merkel a calificat insultele proferate de către Victoria Nuland, la adresa Uniunii Europene , cu privire la criza din Ucraina, drept  „absolut inacceptabile”. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să comenteze pe marginea acestui scandal.

Victoria Nuland, înregistrată în timp ce înjura UE

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:44 - Ovidiu Cîmpean (PNL), după ce Iohannis a convocat CSAT după alegerile prezidențiale: „S-au încălcat anumite prevederi legale. Sper să se facă o anchetă serioasă în acest caz și la nivel european, dar și la noi” (VIDEO)
17:35 - Dominic Fritz: „”Convocarea CSAT este încă un capitol trist în mandatul lui Iohannis” (VIDEO)
17:28 - DNSC, despre rețeaua care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi la alegeriele prezidențiale: „Am recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok”
17:20 - Ilie Bolojan, despre reducerea numărului de parlamentari la 300: În primele șase luni o vom propune. Dacă PNL nu propune această chestiune, îmi voi da demisia din funcția de președinte
17:19 - Românii vor putea călători în SUA, fără vize, din 2025. Ambasadorul Andrei Muraru: „România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană”
17:03 - Florin Tănase și soția lui Florinel Coman au transmis mesaje de susținere pentru Călin Georgescu
16:59 - Cristina Prună (USR): „Noi în campania electorală am spus că există ferme de trolli, că ar trebui ca instituțiile statului să investigheze lucrul acesta și abia acum avem CSAT. Am fost luați la mișto atunci” (VIDEO)
16:58 - Thomas Moldovan (PSD), despre convocarea CSAT: „Nu trebuie să amestecăm politicul cu cybersecurity” (VIDEO)
16:48 - Diana Șoșoacă, acuzații la adresa lui Călin Georgescu: „Cum îți permiți tu, așa, o casă de milioane de euro în Viena? De bun român ce ești”
16:40 - Traian Băsescu: Anularea turului 1, la care visează PSD și PNL, nu este posibilă constituțional. Marea problemă este cum s-a ajuns ca 2 milioane de oameni să voteze un necunoscut. E treaba AEP să afle cu ce bani (VIDEO)