Întâlnire de urgență la PNL: Se discută despre modificările care ar urma să fie făcute în Guvern (VIDEO)

Întâlnire de urgență la PNL: Se discută despre modificările care ar urma să fie făcute în Guvern (VIDEO)
Foto: jurnalul.ro

Ședință de urgență la sediul PNL. Liberalii au discutat două ore despre modificările care ar urma să fie făcute în Executiv. Pe lângă Daniel Chițoiu, care și-a dat joi demisia, alți doi miniștri ar urma să fie înlocuiți. De asemenea, trebuie rezolvată situația de la Ministerul de Interne – Sorin Frunzăverde a acceptat să preia portofoliul, dar a pus condiții – vrea garanții că PNL va rămâne la guvernare.

Nominalizarea la şefia Ministerului de Interne, dar şi posibile remanieri ale unor miniştri liberali au fost subiectele discutate de liderii USL, în biroul președintelui Senatului, Crin Antonescu, potrivit unor surse. După întrevederea cu şeful liberalilor, premierul a refuzat să dea detalii dacă este de acord cu propunerile de remaniere avansate de Crin Antonescu sau dacă Sorin Frunzăverde este potrivit pentru a prelua şefia Ministerului de Interne.

După ce Victor Ponta a refuzat să facă declarații, și Crin Antonescu a precizat că se abţine de la comentarii până după şedinta Delegaţiei Permanente a PNL, care va fi  vineri. A ţinut în schimb să sublinieze că în PNL nu se dă nicio bătălie, lucru susţinut şi de colegul său de alianţă, premierul Victor Ponta.

„Avem delegatia permanentă, unde discutam foarte multe lucruri, activitatea în Guvern, Parlament, până la obiecive și mutările pentru perioada următoare. Se vor lua decizii în măsura în care privesc guvernul, cel puțin una, vorbesc de succesorul lui Stroe. Eu nu am vorbit de Frunzăverde nici de alt nume, dar explicația că orice discuție de dl Frunzăverde ne duce cu gândul la PDL și Băsescu e aberantă”, a declarat Crin Antonescu.

Potrivit unor surse, trei miniştri liberali ar urma să fie schimbaţi. Primul pe lista neagră a PNL ar fi vicepremierul Daniel Chiţoiu, căruia ar urma să-i ia locul, la Finanţe, ministrul Eugen Nicolăescu.

În locul acestuia din urmă, la Sănătate, ar fi în cărţi actualul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi. Şi actualul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu ar urma să fie fie înlocuită cu purtătorul de cuvânt al liberalilor, Cristina Pocora.

La rândul său, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat pentru Mediafax că a discutat cu liderii PNL pentru preluarea postului de ministru al Finanţelor, dar le-a transmis acestora că va rămâne la banca centrală.

USL, la un pas de a se rupe

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM: „Cer suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor”
18:21 - Ilie Bolojan: Votul de duminica trecută a fost un cartonaș galben pentru lumea politică. Joi sper că BPN al PNL va vota propunerile privind reforma clasei politice și a statului (VIDEO)
18:20 - Asociația Română pentru Clubul de la Roma se dezice de Călin Georgescu: „În actualul context electoral, ARCoR reafirmă angajamentul ferm al asociaţiei pentru valorile europene şi atlantice”
18:03 - Sindicaliștii Metrorex amenință cu greva, din cauza negocierilor eșuate
17:57 - Australia a adoptat legea care interzice rețelele sociale tinerilor sub 16 ani. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea
17:53 - Marcel Ciolacu: „Două vești excelente pe ziua de azi! Aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles și românii vor călători fără vize în SUA, de anul viitor”
17:48 - Sindicatul Polițiștilor Dolj îl promovează fățiș pe Cătălin Georgescu, chiar dacă propaganda politică este incompatibilă cu Statutul Polițistului (VIDEO)
17:44 - Ovidiu Cîmpean (PNL), după ce Iohannis a convocat CSAT după alegerile prezidențiale: „S-au încălcat anumite prevederi legale. Sper să se facă o anchetă serioasă în acest caz și la nivel european, dar și la noi” (VIDEO)
17:35 - Dominic Fritz: „Convocarea CSAT este încă un capitol trist în mandatul lui Iohannis” (VIDEO)
17:28 - DNSC, despre rețeaua care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi la alegeriele prezidențiale: „Am recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok”