Crin Antonescu: Măsura înjumătățirii ratelor la credit nu s-a discutat nici în USL, nici la întâlnirea PNL cu FMI

Crin Antonescu: Măsura înjumătățirii ratelor la credit nu s-a discutat nici în USL, nici la întâlnirea PNL cu FMI

Crin Antonescu afirmă că măsura înjumătăţirea ratelor la credit pentru românii care au venituri până la 1.600 de lei nu s-a discutat nici în interiorul USL, nici în întâlnirea pe care PNL a avut-o cu delegația Fondului Monetar Internațional.

”Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea conducerii PNL cu FMI. La întâlnirea cu misiunea FMI am discutat peisajul general al economiei româneşti, evaluarea pe care cei de la FMI  pe de o parte, noi pe cealaltă parte am făcut-o şi am concentrat discuţia pe preocuparea precisă a PNL pentru măsuri de stimulare a mediului econonomic, a întreprinzătorilor privaţi, cu precădere cele două măsuri pe care le dorim cât mai urgent adoptate şi anume reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator şi scutirea de impozit pentru profitul reinvestit”, a declarat liderul PNL, pentru Gândul.

Declaraţia lui Antonescu vine după ce ministrul liberal al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a susţinut că măsura a fost propusă de ministerul pe care îl conduce.

Și prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, l-a criticat pe colegul său de partid Daniel Chițoiu pentru propunerea făcută, menționând că nu a fost discutată în partid și nici „nu este liberală”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`