Jurnaliștii acreditați la JO de la Soci se plâng de condițiile mizere

Jurnaliștii acreditați la JO de la Soci se plâng de condițiile mizere
Foto: abcnews.go.com

Cu doar o zi înaintea începerii Olimpiadei de iarnă de la Soci, jurnaliștii acreditați la eveniment au publicat pe Twitter imagini cu gafele organizatorilor.

Astfel, deși Olimpiada a „înghițit” deja peste 46 de miliarde de dolari, condițiile de cazare pentru străini lasă în continuare de dorit.

De asemenea, Guvernul american a alertat companiile aeriene care efectuează zboruri spre Rusia că există persoane ce ar putea ascunde explozibili în interiorul tuburilor de pastă de dinți.

Delegația jurnaliștilor americani de la CNN a anunțat pe Twitter că din cele 11 camere rezervate la hotel, doar una singură este disponibilă.

Alți ziariști au descoperit că unele hoteluri sunt încă în faza de construcție, deși startul Jocurilor Olimpice are loc joi.

Doar şase din cele nouă hoteluri pregătite pentru vizitatori sunt finalizate, însă detaliile – precum lipsa apei sau apa murdară, a becurilor, a clanţelor sau chiar a recepţiei – lasă mult de dorit, notează presa străină.

Nici la capitolul alimente, organizatorii ruși nu stau foarte bine, jurnaliștii găsind în mâncare diverse gunoaie.

Chiar dacă preşedintele Vladimir Putin nu s-a uitat la bani cand a venit vorba despre Soci, totul a fost facut pe genunchi.

Cheltuielile au înregistrat un nivel record: 1.500 miliarde de ruble, adică peste 46 miliarde de dolari.

Cu doar câteva ore înainte de startul Olimpiadei, au apărut şi ameninţări teroriste la adresa zborurilor cu destinația Rusia, potrivit presei americane. Jurnaliştii de peste ocean scriu că există pericolul plasării de explozibil în tuburile cu pastă de dinți. Până acum însă, nu au existat astfel de cazuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`