Directorul liceului cu predare în limba română din Tiraspol a fost eliberat după mai multe ore de audieri

Directorul liceului cu predare în limba română din Tiraspol a fost eliberat după mai multe ore de audieri

Directorul liceului cu predare în limba română din Tiraspol a fost eliberat, după ce fusese reţinut de miliţia transnistreană, alături de contabilul şi şoferul instituţiei. Autorităţile moldovene spun că cei trei au fost reţinuţi ore în şir în apropiere de Tighina, timp în care reprezentanţii liceului nu au ştiut nimic de soarta lor. În aceste condiţii, preşedintele Traian Băsescu a cerut Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa să intervină pentru rezolvarea situaţiei create.

Scandalul este însă unul mai vechi. În luna decembrie, forţele transnistrene au percheziţionat unitatea de învăţâmânt. Directorul liceului,Ion Iovcev, a fost chemat apoi în repetate rânduri în instanţă pentru a da explicaţii într-un dosar în care era acuzat de nesupunere faţă de administraţia de la Tiraspol.

Cei trei – directorul Ion Iovcev, contabila si soferul-  se întorceau cu salariile profesorilor pentru luna ianuarie când au fost opriţi de miliţia transnistreană și învinuiţi de contrabandă. Directorul liceului „Lucian Blaga” şi ceilalţi doi angajaţi ai instituţiei au fost apoi reţinuţi de forţele transnistrene în apropiere de Tighina. După câteva ore bune, directorul şi colegii săi au fost eliberaţi.

„Este acasă, telefoanele i-au fost confiscate, deci banii, salariul, mașina, telefoanele, ștampila liceului, tot a fost confiscat. Pot falsifica orice act, ei dacă sunt capabili să falsifice semnăturile profesorilor, ceea ce a fost dovedit mai înainte, asta pot face și acum”, a declarat directorul adjunct al liceului, Raisa Pădurean.

„De mulţi ani ducem noi războiul acesta cu ei, lupta pentru apărarea limbii române şi istoria românilor, dar părerea mea e că vor să se debaraseze cât mai repede de aceste şcoli cu predare în limba română. Tot scandalul a început după ce limba română a devenit limbă de stat în Republica Moldova şi după parafarea Acordului de la Vilnius, pentru că ei nu se pot obișnui cu ideea să scape această bucățică, e un scenariu bine gândit de Rusia”, a mai spus Raisa Pădurean.

Anterior, directorul Liceului „Lucian Blaga” a fost citat la Judecătoria din oraş şi chemat în repetate rânduri în instanţă, pentru a da explicaţii în cadrul unui dosar în care era acuzat de nesupunere faţă de administraţia de la Tiraspol.

Apoi, administraţia transnistreană a blocat conturile instituţiei de învăţământ. Măsura a intervenit după refuzul conducerii liceului de a prezenta rapoartele financiare fiscului local. Ion Iovcev a motivat decizia prin faptul că liceul se subordonează Ministerului Educaţiei de la Chişinău, deci nu are obligaţii legale faţă de miliţia transnistreană.

„E greu pentru noi să suportăm ceea ce se face, mai ales atunci când profesorii iau un salaroiu mizer, de abia-l aşteaptă ca să poată procura  ceva de mâncare şi un medicament, eu sunt reţinuţi şi învinuiţi că fac contrabandă”, a mai spus directorul adjunct.

Reacţia Preşedinţiei, în urma incidentului, nu s-a lăsat aşteptată.

„Preşedintele României consideră că reţinerea reprezentaţilor liceului de limbă română şi confiscarea acestor bani reprezintă o provocare menită să tensioneze situaţia în zona separatistă Transnistria. Ca atare, solicită Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi mediatorilor conflictului transnistrean să intervină de urgenţă, (…) , pentru rezolvarea situaţiei create”, a transmis Administraţia Prezidenţială

Purtătorul de cuvânt al misiunii OSCE în Republica Moldova a precizat că organizaţia ţine legătura cu reprezentanţii ambelor părţi şi că  problema şcolilor cu predare în limba română va fi discutată cu regimul de la Tiraspol, în cursul zilei de vineri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Trei case din Tulcea au fost cuprinse de flăcări. De la ce a izbucnit incendiul
18:50 - Ilie Bolojan: “O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități din România, unde fiecare trebuie să facă ceva ca, cu 1% îmbunătățire, să avem o creștere totală a țării, nu doar 50% în București, pentru că n-are efect” (VIDEO)
18:40 - Tânăr arestat preventiv după ce și-ar fi ținut iubita sechestrată timp de trei săptămâni. Polițiștii au intrat în casa bărbatului și l-au imobilizat
18:34 - Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM: „Cer suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor”
18:21 - Ilie Bolojan: Votul de duminica trecută a fost un cartonaș galben pentru lumea politică. Joi sper că BPN al PNL va vota propunerile privind reforma clasei politice și a statului (VIDEO)
18:20 - Asociația Română pentru Clubul de la Roma se dezice de Călin Georgescu: „În actualul context electoral, ARCoR reafirmă angajamentul ferm al asociaţiei pentru valorile europene şi atlantice”
18:03 - Sindicaliștii Metrorex amenință cu greva, din cauza negocierilor eșuate
17:57 - Australia a adoptat legea care interzice rețelele sociale tinerilor sub 16 ani. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea
17:53 - Marcel Ciolacu: „Două vești excelente pe ziua de azi! Aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles și românii vor călători fără vize în SUA, de anul viitor”
17:48 - Sindicatul Polițiștilor Dolj îl promovează fățiș pe Cătălin Georgescu, chiar dacă propaganda politică este incompatibilă cu Statutul Polițistului (VIDEO)