Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că schema fiscală privind restructurarea creditelor reprezintă un prim pas spre diferenţierea impozitării, prin limita de venit de 1.600 de lei impusă pentru clienţii băncilor care pot beneficia de reducerea impozitului, relatează Mediafax.
„În ultimă instanţă, dacă persoanele cărora i se adresează această măsură sunt limitate la 1.600 lei, este un prim pas spre diferenţierea inpozitării”, a spus Isărescu.
Băncile nu ar avea motive prudenţiale sau de afaceri pentru a reeşalona creditele fără restanţe, dar ar putea să aleagă o uşurare a plăţilor pentru clienţii care „gâfâie” şi sunt aproape de neperformanţă, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Luni seara, la finalul discuţiilor cu FMI, premierul Victor Ponta a confirmat informaţiile privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.
Sistemul este opţional pentru bănci, iar Guvernul nu a anunţat că ar fi încheiat vreo înţelegere cu instituţiile de credit.
Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la creditele fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.