Reprezentanţii FMI vor relua discuţiile privind reducerea CAS în această vară

Reprezentanţii FMI vor relua discuţiile privind reducerea CAS în această vară

Reducerea contribuţiilor sociale cu 5% pentru angajator va fi analizată de autorităţile de la Bucureşti şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

Discuţiile pe această temă vor fi reluate în cursul verii, în funcţie de evoluţia veniturilor bugetare, a declarat şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

Asta în condiţiile în care premierul Victor Ponta anunţa că reducerea poate fi implementată din al doilea semestru.

Totodată, şefa misiunii FMI în România a criticat ratarea ţintei privind arieratele la companiile de stat.

Discuțiile în ceea ce priveşte reducerea CAS vor fi reluate în cursul verii, în funcție de evoluția veniturilor bugetare, a declarat şefa misiunii FMI în România.

„Este un punct bun să fie clarificat. Am demarat discuţiile cu Guvenul pentru posibilitatea demarării reducerii CAS cu o sumă considerabilă. Într-adevăr, România are o povară fiscală mare, în special pe cei cu venituri mici şi mijlocii”, a declarat oficialul FMI.

Ea susține, însă, că este necesară o analiză astfel încât măsura să fie neutră din punct de vedere bugetar și să nu aibă un impact asupra bugetului de pensii pe temen lung.

Premierul Victor Ponta a declarat însă că măsura va fi cel mai probabil implementată din semestrul doi.

„Este un singur lucru stabilit că venim cu toate măsurile şi că le putem implementa din al doilea semestru”, a spus Victor Ponta.

Oficialii FMI au criticat ratarea ţintei pe arieratele companiilor de stat.

„Din cele 5 ţinte orientative, patru au fost respectate. Cea care a fost ratată este ţinta pe aerieratele la întreprinderile de stat”, a adăugat oficialul FMI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`