Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au fost externaţi, marţi dimineaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.
Cei doi supraviețuitoriau fost fduşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, pentru a fi transportaţi în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.
Primul scos din spital, pe o targă, întrucât aşa prevede protocolul medical, a fost medicul Valentin Calu de la Spitalul Elias din Capitală, scrie Mediafax.
Şi doctorul Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” a fost scos din unitatea medicală pe targă şi urcat în aceeaşi ambulanţă.
De la spital, medicii urmând să fie preluați de aeronava donată SMURD de omul de afaceri Ion Ţiriac.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, Petru Şuşca, declara, luni, că cei doi medici au solicitat să le fie respectată intimitatea, astfel încât nu doresc să comunice cu presa nici în incinta spitalului şi nici pe aeroporturile din Cluj şi Bucureşti.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas internat copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic. Copilotul a fost supus, vinerea trecută, unei a treia intervenţii chirurgicale.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca afirma că Răzvan Petrescu ar mai putea fi supus şi altor operaţii, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici în această săptămână.