Jurnalistul Radu Banciu a comentat, duminică seară, în cadrul emisiunii sale ”Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, cel mai recent sondaj de opinie privind următorul președinte al țării.
În acest clasament, jurnalistul comentează că guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a înregistrat suficiente voturi ca să intre în clasament, față de sondajele trecute, când ocupa mereu primele locuri.
„Chiar mă bucur pentru Mugur Isărescu. El e genul de om care nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase. N-are absolut niciun merit în toată această discuție despre forurile înalte, despre oamenii care ar putea pune umărul la redresarea țării, nu are nicio treabă. Faptul că a zăcut acolo și a folosit cuvinte puține și fără sens l-a ridicat de atâtea ori. Ceilalți gafau mereu, ei intrau în teren, pe când Isărescu stătea mereu pe margine. Acesta e singurul motiv pentru care e atât de popular. Dar Isărescu e chiar mai rău decât Sorin Oprescu, pe lângă faptul că habar n-are să comunice, mă îndoiesc că este un om de acțiune, energic. Mă bucur că pentru prima dată îl vad mai la coadă în sondaje”, a spus Banciu.