Preşedinţia Rusiei a catalogat drept inadmisibile „ingerinţele” externe în afacerile Ucrainei, după ce cancelarul Angela Merkel l-a îndemnat pe preşedintele Vladimir Putin să susţină un „dialog constructiv” între putere şi opoziţie, la Kiev.
„Referitor la situaţia din Ucraina, insistăm asupra faptului că orice ingerinţă externă este inadmisibilă”, a comunicat Kremlinul.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, să pledeze pentru „un dialog constructiv între opoziţie şi putere”, în Ucraina, relatează AFP.
Angela Merkel i-a dat telefon şi preşedintelui Viktor Ianukovici, îndemnându-l să continue dialogul, avertizând împotriva unor noi violenţe şi propunând ajutorul Germaniei şi al Uniunii Europene pentru depăşirea crizei din Ucraina.