Aurelia Ion nu trebuia să se afle în avion, potrivit șefului echipei de transplant renal de la Fundeni

Aurelia Ion nu trebuia să se afle în avion, potrivit șefului echipei de transplant renal de la Fundeni

Studenții la medicină nu trebuie să ia parte la transplanturi de organe, iar Aurelia Ion nu trebuia să se afle în avionul prăbușit în Munții Apuseni, spune șeful echipei de transplant renal de la Institutul Fundeni din București, doctorul Ionel Sinescu.

„La studenţii la medicină, programul de pregătire nu permite o astfel de activitate. Transplanturile de organe sunt supraspecializări în cadrul specializărilor de care depind organele transplantate”, a declarat doctorul, citat de Gândul.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Fundeni consideră că Aurelia Ion a dat dovadă de pregătire profesională prin voluntariat la astfel de activități.

Studenta, în vârstă de 23 de ani, a murit, în urmă cu o săptămână, în accidentul aviatic din Apuseni, unde și-a pierdut viața și pilotul Adrian Iovan și cinci alte persoane au fost rănite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`