BNR a lansat sistemul de plăți în euro: Tranzacții rapide și costuri reduse

BNR a lansat sistemul de plăți în euro: Tranzacții rapide și costuri reduse

BNR a lansat sistemul de plăți în euro, care va fi utilizat pentru decontarea băncilor centrale și transferuri interbancare de valori mari. Astfel BNR a devenit a 24-a bancă centrală națională conectată la sistemul de target 2, din cele 28 care compun sistemul european al băncilor centrale.

Sistemul a devenit operațional luni dimineață, când Banca Națională și alte 22 de instituții de creditare s-au conectat cu succes la sistem. La ora 9 a fost efectuată prima tranzacție, iar până la ora 11 au efost efectuate un număr de 264 de tranzacții, în valoare totală de 24 de milioane de euro.

În prezent, în România este operațional și sistemul de tranzacționare în lei, sistem ReGIS și va fi funcțional până când România va trece la moneda unică europeană.

Avantajul acestui sistem de tranzacționare este că este foarte rapid, iar tranzacțiile între două instituții bancare se realizează în doar câteva secunde și necesită costuri reduse, comisionul fiind de cel mult 0,8 euro.

În Uniunea Europeană, singurele țări care nu au adoptat acest sistem de tranzaționare sunt Cehia, Ungaria, Suedia și Marea Britanie.

Banca Națională Română a lansat sistemul de plăți în euro

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_8424').select();" id="embed_text_8424" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`