Eveniment - 21 sep, 09:09
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc, sâmbătă, în largul principalei insule din Indonezia, Java, a anunţat Institutul american de geofizică USGS. Oficialii locali au îndepărtat orice risc de producere a unui tsunami, relatează AFP.
Seismul s-a produs la ora locală 12:14 (07:14, ora României), la 39 de kilometri sud de oraşul Adipala, la o adâncime de 83 de kilometri.
„Nu există posibilitatea să se formeze un tsunami şi nu am primit informaţii despre pagube sau victime”, a declarat Suharjono, un reprezentant al Agenţiei meteorologice şi geofizice.