Directorul ANM: În România nu am mai avut cod roșu de viscol, această avertizare se va emite dacă se vor îndeplini condițiile

Directorul ANM: În România nu am mai avut cod roșu de viscol, această avertizare se va emite dacă se vor îndeplini condițiile
Foto: B1 TV

Directorul ANM, Ion Sandu, a explicat, vineri seară, în cadrul emisiunii ”Talk B1”, difuzată pe B1 TV, condițiile unice în care se emite cod roșu de viscol, spunând că este o avertizare deja dată cetățenilor.

”Pentru viscol nu am avut cod roșu. Ce am vrut să spun este că va fi viscol timp de două nopți și două zile, deci foarte lungă perioada, este posibil ca, după ce se fac 50 cm stratul de zăpadă într-o zonă, dacă continuă să ningă în acea zonă, vom da codul roșu. Criteriille sunt foarte clare, dacă după 50 cm depuși în 24 de ore mai ninge în continuare, se emite cod roșu”, a explicat Sandu. 

Acesta a precizat că nu a mai existat o astfel de situație în istoria României, existând, în 2012, strat de zăpadă de 60 cm în trei viscole și nefiind astfel îndeplinite criteriile de cod roșu.

”Am vrut să explic ca să nu mai existe această confuzie, deci este posibil ca în zonele în care se vor depăși în 24 de ore 50 cm de zăpadă, să dăm cod roșu. Rămâne în cursul zilei de mâine să modificăm avertizarea dată pentru că lucrurile sunt complexe. Dacă ar fi simple, am da cu o săptămână înainte codul. În Banat și sud-vest a început să ningă deja, la București este polei, deci codul portocaliu a ținut cont de toate aceste fenomene. Apoi, la noapte va bate vântul și va începe să ningă. Lucrurile sunt compexe și am vrut să explicăm înainte populației”, a adăugat acesta.

Ion Sandu și-a reiterat recomandarea ca oamenii să nu plece la drum pentru că riscă să rămână înzăpeziți.

”Eu am recomandat ca să nu mai stea 12 ore în mașină, să nu mai plece. Să facem această plecare, să le explicăm că e mai bine să nu mai plece la drum ca să nu mai stea 12 ore înzăpeziți. Există 1.000 de meteorologi în țara asta care muncesc să evite impactul fenomenelor extreme și, dacă nu ținem cont de avertizări, atunci munca asta este în zadar.  Este posibil să ningă și să se îndeplinească criteriile de cod roșu și atunci nu vom ezita să îl dăm. Pentru că este foarte lungă perioada. În România, viscolul durează o noapte și o zi”, a conchis acesta.

Șeful ANM, despre posibilitatea emiterii unui cod roșu de viscol

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație