Statele Unite au revocat vizele ”mai multor ucrainieni”, în urma violențelor din Kiev

Statele Unite au revocat vizele ”mai multor ucrainieni”, în urma violențelor din Kiev
Foto: en.ria.ru

Statele Unite au revocat vizele mai multor ucraineni, din cauza recurgerii la forţă împotriva manifestanţilor, la Kiev, a anunţat ambasada americană, citată de AFP.

„Ca răspuns la acţiunile angajate împotriva unor manifestanţi, în noiembrie şi decembrie, Ambasada Statelor Unite a revocat vizele mai multor ucraineni care au legătură cu violenţele”, a anunţat misiunea într-un comunicat, fără să precizeze identitatea şi nici funcţiile acestor persoane.

„Analizăm şi alte măsuri împotriva responsabililor violenţelor actuale”, a adăugat ambasada.

Duminică seară, în momentul în care au izbucnit violențe, SUA au amenințat cu sancțiuni.

Washingtonul şi Bruxelles-ul au acuzat puterea ucraineană că a provocat escaladarea violenţelor prin adoptarea unor legi pe care le consideră represive.

Pe de altă parte, Rusia a denunțat o susţinere „indecentă” oferită opoziţiei de către europeni.

Aproximativ 200.000 de persoane au demonstrat, duminică, împotriva adoptării unor legi împotriva manifestanţilor, considerate represive.

În timpul protestelor de la Kiev, miercuri, două persoane au fost ucise prin împușcare de către forțele de ordine.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România