Doi palestinieni, membri ai Jihadului islamic, au fost uciși în noaptea de marți spre miercuri, într-un raid aerian israelian în Fâașia Gaza, au anunțat surse medicale citate de AFP.
Ahmad al Zaaneen, în vârstă de 21 de ani, şi Mohammed al Zaaneen, în vârstă de 23 de ani, care erau membri ai Brigăzilor al-Qods, aripa militară a Jihadului Islamic, au fost ucişi în apropiere de Beit Hanoun, în nordul Fâşiei Gaza, în timp ce circulau cu o maşină.
Într-un comunicat, armata israeliană a confirmat că „un terorist implicat în recentele tiruri cu rachete împotriva Israelului şi în planificarea unor atacuri (…) a fost ţintit cu succes”.
Armata a precizat că Ahmad Zaaneen era un oficial important al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP, de extrema stângă) şi a fost implicat, din 2009, într-o serie de atacuri antiisraeliene.
Cu câteva ore înainte de efectuarea acestui raid, premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că mişcarea Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, „va primi o lecţie cât de curând” dacă nu va opri atacurile cu rachete spre Israel.
„Noi replicăm celor care ne atacă. Dacă Hamas şi alte organizaţii au uitat această lecţie, o vor învăţa din nou, cât de curând”, a declarat Netanyahu.