Răniții din accidentul aviatic din Cluj au fost găsiți: Adrian Iovan, cel care pilota avionul, a decedat

Răniții din accidentul aviatic din Cluj au fost găsiți: Adrian Iovan, cel care pilota avionul, a decedat
Foto: Cotidianul.ro

UPDATE 23:38  La locul accidentului a fost trimisă o echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică (INC) pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.

UPDATE 23:12
Surse din MAI, citate de Mediafax, au anunțat că persoana care a decesat în urma acestui accident este pilotul, Adrian Iovan.

UPDATE 23:03 Una dintre victimele accidentului a decedat luni seară, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu. Aceasta nu a precizat numele victimei, scrie Mediafax.

UPDATE 22:28 Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă, potrivit unor surse medicale.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, la B1 TV, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliş au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital.

Șapte persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce un avion, care transporta cadre militare care urmau să se deplaseze pentru recoltarea unor organe pentru un transplant, a forțat aterizarea în județul Cluj, în apropierea zonei Fântânele, spre coada lacului, la 70-80 de kilometri de Pasul Ursoaia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)