O persoană a murit, un bărbat a fost dat dispărut, iar alte 600 au fost evacuate în apropiere de Modena, Italia, din cauza ploilor torențiale, relatează AFP.
La Bastiglia, în provincia Modena, pompierii căutau un bărbat dispărut, în noaptea de duminică spre luni, în apele unui canal.
Potrivit primelor informaţii este vorba despre un locuitor care ar fi căzut din barca pneumatică în timp ce încerca să intervină în ajutorul altor persoane.
La Genova, un medic de origine siriană, Elias Kassabij, în vârstă de 66 de ani, care s-a dus în vizită la un pacient, a decedat după ce a fost luat de ape, iar tatăl bolnavului s-a salvat agăţându-se de copaci şi a chemat ajutoare.
În zona Modena, Carpi, Medolla şi Mirandoli aproape 600 de persoane au fost evacuate din locuinţe, ca măsură de precauţie, din cauza unor viituri şi inundaţii. Aceste persoane au fost cazate în hoteluri sau structuri sanitare.
Circulația pe mai multe drumuri a fost închisă.