Eveniment
Direcția Generală Anticorupţie a deschis o anchetă la vama Naidăş, din judeţul Caraș-Severin. Un poliţist de frontieră este verificat după ce oamenii legii au prins un cetățean sârb care încerca să introducă în România țigări de contrabandă.
Anchetatorii vor să afle cum bărbatul din Serbia a trecut granița în România fără a fi controlat cum se cuvine.
Cetăţeanul sârb a fost reținut și este acuzat de infracțiunile de contrabandă și evaziune fiscală, riscând peste zece ani închisoare. Omul avea asupra sa 153 de baxuri de țigări, în valoare de 200.000 de euro.