Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, vorbind despre candidatului lui Cătălin Predoiu la prezidențiale, că deciziile luate de partid trebuie respectate de către toţi membrii săi, începând cu preşedintele formaţiunii.
Comentariul șefului PDL vine după o serie de declaraţii ale unor democrat-liberali faţă de candidatura lui Cătălin Predoiu la alegerile prezidenţiale de anul acesta, scrie Agerpres.
„Aş prefera ca doamna Udrea să fie mai mult colegă de partid cu noi şi mai puţin analist politic sau să joace rolul mamei Omida. Dă în bobi… şi într-o zi Antonescu, într-o zi domnul Boc, care declară de la Cluj că nu-l interesează. Până la urmă, dacă ne respectăm partidul şi suntem membri ai acestui partid, trebuie să respectăm deciziile. Or, când 137.000 de oameni au votat, punctul lor de vedere trebuie respectat de către toţi membrii partidului, începând cu preşedintele acestuia, iar eu nu am comentat niciodată deciziile colegilor mei, mai ales dacă le-am luat de comun acord”, a spus Blaga.