A fost „o coincidenţă” faptul că premierul Victor Ponta a avut „alte obligaţii” de onorat în timpul vizitei Victoriei Nuland la Bucureşti.
Aşa a explicat asistentul l secretarului de Stat al SUA absenţa premierului de la discuţii. Victoria Nuland a evitat să comenteze absenţa şefului Executivului român pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, precizând că nu doreşte să se implice în dezbaterea politică internă din România.
Şi, deşi lipseşte fizic de la întâlniri şi discuţii, premierul este activ pe reţelele de socializare. Victor Ponta a postat sâmbătă un mesaj pe Facebook prin care îi urează „La mulţi ani” ministrului de Externe Titus Corlăţean.
„A fost o întâmplare că am putut veni în România într-o zi în care el a avut alte obligaţii. Sunt încrezătoare că mesajele vor fi transmise clar. Nu în urmă cu mult timp, premierul a fost primit de către vicepreşedintele Biden, în Washington. A fost o vizită reuşită. Au fost multe mesaje clare şi sincere”, a declarat oficialul american.
Victoria Nuland a precizat că nu doreşte să se implice în dezbaterea politică internă din România. Şi chiar dacă nu s-a întâlnit cu asistentul secretarului de Stat al SUA, premierul Victor Ponta este destul de activ activ pe reţelele de socializare.
Şeful Executivului a postat pe Facebook un mesaj prin care îi urează „La mulţi ani” ministrului de Externe, Titus Corlăţean, căruia i-a şi mulţumit pentru activitatea profesionistă şi eficientă.
De altfel, şeful diplomaţiei române, care a împlinit 46 de ani, a fost felicitat şi de subsecretarul de stat american Victoria Nuland, care i-a oferit un buchet de flori în debutul întâlnirii de la sediul Ministerului român de Externe.
Foto: facebook.com/victor.ponta