PSD Ilfov a trimis PNL forma pactului de "neagresiune şi colaborare" înaintea alegerilor europarlamentare

PSD Ilfov a trimis PNL forma pactului de "neagresiune şi colaborare" înaintea alegerilor europarlamentare
Foto: agerpres.ro

Organizaţia PSD Ilfov a trimis liberalilor din judeţ propunerea de pact de „neagresiune şi colaborare” în perspectiva alegerilor pentru PE.

PSD Ilfov solicită, totodată, revenirea în funcţii a vicepreşedinţilor CJ din partea PSD şi UNPR, în locul cărora au fost impuşi, împotriva protocolului USL, vicepreşedinţi PDL şi PNL, informează Mediafax.

Al doilea punct are în vedere obligativitatea consultării între PSD Ilfov şi PNL Ilfov înainte de distribuirea oricăror resurse financiare, fie de la Consiliul judeţean, fie din surse guvernamentale şi o repartiţie corectă, echitabilă, partenerială a acestora, precum şi asigurarea unei dezbateri şi a unei concluzii comune privind Bugetul local al judeţului Ilfov pentru anul 2014, se arată în document.

Totodată, PSD Ilfov propune, în pact, încetarea acţiunilor de intimidare a unor reprezentanţi ai deconcentratelor şi respectarea legislaţiei în vigoare privind funcţionarii publici, a reglementărilor existente şi a concursurilor câştigate de aceştia.

La cel de-al patrulea punct al pactului PSD Ilfov propune evitarea atacurilor publice şi de orice natură între partidele din USL pe toată perioada de la semnarea documentului şi până la scrutinul pentru PE.

PSD Ilfov propune, totodată, şi interzicerea expresă a oricăror înţelegeri sau alianţe, publice sau secrete, cu PDL, atât la nivel administrativ, cât şi în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European, apreciind că orice înţelegere cu PDL este o înţelegere cu Traian Băsescu.

La ultimul punct al documentului PSD Ilfov propune abţinerea liderilor celor două partide de la critici sau atacuri publice la adresa reprezentanţilor celor două partide din administraţia ilfoveană, înainte de o discuţie prealabilă în cadrul USL în care „să fie lămurite neînţelegerile”.

Încheierea unui astfel de pact de neagresiune între PSD şi PNL s-a încercat şi în judeţul Botoşani, însă fără succes.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină
19:12 - Atenţionare de călătorie MAE: Din 8 ianuarie vor fi reluate reparațiile capitale la Podul Giurgiu-Ruse, pe partea bulgară