Adrian Năstase, primul mesaj din închisoare, după sentinţa de 4 ani de închisoare dată de Curtea Supremă în dosarul Zambaccian. Fostul premier spune că, în acest caz, nu a fost vorba de o decizie a Justiţiei, ci de o răzbunare politică, realizată prin intermediul unui complet condus de un judecător numit de preşedintele Traian Băsescu.
„Nu mi-am închipuit că răzbunarea politică poate merge atât de departe și că ea poate îmbrăca forme atât de perverse.(…) Să nu ne mai prefacem, nu a fost vorba de o decizie a justiţiei, ci de o răzbunare politică realizată, prin intermediul unui complet condus de un judecător numit de Băsescu și care a avut o misiune de îndeplinit”, a scris fostul premier pe blogul personal, la numai o zi după ce a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Adrian Năstase a mai precizat că decizia în cazul său fusese luată dinainte și nu au contat probele din dosar.
„Aveam informații, din zona Cotroceni, cu câteva zile înaintea Anului Nou, că se luase „hotărârea” ca sentința în dosarul Zambaccian să fie de închisoare cu executare, atât pentru mine cât și pentru soția mea. În final, probabil pentru rațiuni legate de eventualele reacții ale opiniei publice, pedeapsa pentru soția mea a fost modificată”, a mai spus fostul premier.
Adrian Năstase a adăugat că vina, în această situaţie, nu i-ar aparţine exclusiv şefului statului, ci şi actualei coaliţii, care îi opinia sa, a consolidat mecanismele prin care preşedintele Traian Băsescu controlează sistemul judiciar la vârf. Mai mult, Năstase a acuzat actuala putere că, în loc să se concentreze pe adoptarea unor legi moderne şi pe efortul de revizuire a Constituției, se ocupă, nejustificat de mult de conflictele locale din teritoriu.