Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat, marți, înainte de decizia Curții Supreme în dosarul „Transformatorul”, că și-ar dori ca procesul să fie unul televizat.
„Sunt un om nevinovat. Cred că sunt unul din puținele cazuri când nu am greșit cu nimic. Sunt un om de afaceri care a făcut demersuri ca să-și vândă marfa. Mi-aș dori foarte mult ca procesul ăsta să fie televizat, mi-aș dori ca toată lumea să vadă ce se întâmplă”, a spus Relu Fenechiu.
Acesta a adăugat că încă mai are încredere în justiția din România și speră să fie achitat.
„Cred că mai există și dreptate în România. Nu mi-e frică de o condamnare, după ce s-a întâmplat ieri”, a mai spus acesta.
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, așteaptă marţi decizia Curții Supreme în „Dosarul Transformatorul” . Pe 12 iulie, un complet de la instanța supremă l-a condamnat deja pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare.
Acuzația care i se aduce liderului PNL este de complicitate la abuz în serviciu.
Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pe data de 28 iunie 2012, fiind acuzat că a vândut, prin firmele sale, transformatoare şi întrerupătoare uzate, drept produse noi, către compania Electrica Moldova, în perioada 2002-2005.
Comisarii de la Garda Financiară au estimat prejudiciul la aproape 7 milioane de lei. Alte 5 persoane sunt condamnate în acest dosar, printre care şi fratele lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, care a primit şi el, iniţial, tot o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani.
Relu Fenechiu este primul ministru care a primit sentinţa în timpul mandatului. Şi-a depus demisia la doar câteva ore după condamnare.