Banca centrală a Elveției a anunațat o pierdere de 10 miliarde de dolari pentru anul 2013, principala cauză fiind devalorizarea aurului.
Astfel, instituția a anulat plata dividendelor, pentru prima dată în istoria sa de 107 ani, scrie Wall Street Journal.
Rezervele de aur ale Băncii Naţionale Elveţiene s-au devalorizat anul trecut cu 16,6 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat al băncii.
Datorită câştigurilor generate de rezervele de valută, pierderea contabilă pentru anul 2013 a fost limitată la 10 miliarde de dolari.
Pe lângă anularea dividendelor pentru anul trecut, banca a precizat că nu va putea face transferuri suplimentare către cantoane şi către guvernul central pentru prima dată din 1991, deoarece aceste plăţi sunt finanţate din profit.
Preţul aurului a scăzut anul trecut cu aproape 30%, cel mai puternic declin din 1981, şi a atins în luna decembrie nivelul de 1.195 dolari pe uncie, minimul ultimilor trei ani.