Prahova: Tânăr din Comarnic, la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen în urma unei altercaţii

Prahova: Tânăr din Comarnic, la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen în urma unei altercaţii
Foto: evz.ro

Un tânăr din oraşul prahovean Comarnic a ajuns la spital, în noaptea dintre ani, după ce, în urma unei altercații, a fost înjunghiat în abdomen.

Un alt bărbat a fost internat după ce a încercat să se sinucidă în noaptea de Revelion, transmite Mediafax.Un tânăr de 18 ani din Comarnic a fost transportat de urgență la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen în urma unei altercații produse în noaptea de Revelion.

Acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova care, după acordarea primului ajutor, l-a dus la Spitalul din Sinaia.

Tot în noaptea de Revelion un bărbat din staţiunea Bușteni a încercat să se sinucidă. El s-a urcat într-un copac, amenințând că se aruncă în gol, la fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și Serviciului de Ambulanță.

În cele din urmă, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. El se află în evidențele medicilor ca suferind de boli psihice, iar aceasta nu este prima sa tentativă de suicid.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`