Germania, preocupată de eliminarea restricțiilor pentru români și bulgari

Germania, preocupată de eliminarea restricțiilor pentru români și bulgari
Foto: novinite.com

Federaţia localităţilor rurale germane a exprimat preocupare în legătură cu eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari, cerând subvenţii suplimentare din partea Guvernului federal şi a landurilor pentru a face faţă unui eventual aflux de imigranţi, potrivit AFP.

„Prin conceptele de care dispunem în prezent, nu putem integra imigranţii săraci”, a explicat Stephan Articus, preşedintele Federaţiei localităţilor rurale germane, într-un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Deschiderea pieţei muncii pentru bulgari şi români pe 1 ianuarie va reprezenta o provocare suplimentară”, a adăugat el, precizând că asociaţia pe care o conduce va solicita noi subvenţii din partea statului federal şi a landurilor.

„Trebuie să luăm măsuri pentru a împiedica fraudele la indemnizaţiile sociale”, a afirmat Hans-Peter Uhl, membru al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria (CSU).

Potrivit Süddeutsche Zeitung, CSU va propune măsuri pentru limitarea accesului la indemnizaţii sociale, excluzând de la aceste beneficii imigranţii din state UE în primele trei luni petrecute în Germania. Însă iniţiativa nu pare să fie susţinută la Berlin.

Secretarul de stat pentru Imigraţie, social-democrata Aydan Özoguz, a atras atenţia asupra riscului unor iniţiative de stigmatizare a celor săraci.

„Este ca şi cum aţi spune că toţi cetăţenii din Bulgaria şi România sunt săraci şi vin la noi pentru a primi indemnizaţii sociale, trecând însă cu vederea numeroasele persoane foarte calificate care lucrează aici, precum medicii sau asistenţii medicali”, a spus Ozoguz.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie