Patru tineri, găsiți morți într-o casă din Oltenița

Patru tineri, găsiți morți într-o casă din Oltenița

Petru tineri, două fete și doi băieți, au fost descoperiți, morți, într-o casă din Oltenița, relateazăB1 TV.

La fața locului a ajuns o ambulanța cu asistenți care au constat că cei patru erau decedați.

Se pare că tinerii au fost intoxicați cu o substanță necunoscută.

Cei doi băieți aveau 20, respectiv 22 de ani, iar fetele 16 și 17 ani.

În casă a fost găsită o butelie deschisă, însă nu se știe dacă aceasta ar fi fost cauza decesului celor patru tineri.

„Erau două perechi de tineri care pregăteau Reveliuonul. Nici vorbă de tentativă de sinucidere sau ceva de genul acesta. La 5.45, mama unuia dintre băieţi i-a dat sms şi a vorbit cu el”, a spus primarul dinOltenița, Petre Ţone.

El a precizat că anchetatorii au găsit în casă o sticlă de whisky care era consumată pe jumătate şi mai multe sticle cu sucuri, iar în imobil era un miros greu, cel mai probabil de la gaz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`