Londra: 88 de răniți după ce tavanul teatrului Apollo s-a prăbușit în timpul unui spectacol (VIDEO)

Londra: 88 de răniți după ce tavanul teatrului Apollo s-a prăbușit în timpul unui spectacol (VIDEO)

Tragedie la teatrul Apollo din Londra. 88 de oameni au fost răniţi, dintre care şapte sunt în stare gravă, după ce acoperişul clădirii s-a prăbuşit chiar în timpul unui spectacol,  joi seară. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale, iar poliţia metropolitană a anunţat că răniţii au fost transportaţi la spital.

După aproximativ 40 de minute de la începerea spectacolului „The Curious Incident Of The Dog in the Night-time”, spectatorii au auzit un zgomot puternic şi ţipete, însă au crezut că totul face parte din scenariu.

„Am auzit o bubuitură, apoi pe cineva care a ţipat. Iar altcineva a strigat: Atenţie! Iar apoi acoperişul s-a prăbuşit”, a declarat un martor pentru CNN.

Pompierii au anunţat că asupra spectatorilor s-a prăbuşit un balcon, însă mai mulţi martori, citaţi de BBC, au declarat pe reţele de socializare că au văzut părţi ale acoperişului, căzute peste spectatori.

Autorităţile nu au confirmat dacă au fost oameni prinşi sub dărâmături, însă au anunţat că, în momentul producerii tragediei, 720 de persoane se aflau în teatru.

Premierul britanic, David Cameron, le-a mulţumit, într-o postare pe Twitter, echipelor de salvare pentru rapiditate.

Teatrul Apollo se află în centrul istoric al Londrei, lângă Piccadilly Circus, o zonă plină în permanenţă de turişti.

Tavanul unui teatru din Londra s-a prăbușit, rănind 88 de persoane

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer
21:16 - Elena Lasconi: „Dacă CCR decide anularea primului tur al prezidențialelor, vom avea proteste în toată țara și cred că nu vom mai fi pentru mult timp în UE”