Antonescu, supărat pe absenţa PSD din plen la votul pentru şefia TVR: E o istorioară scurtă despre cine are cuvânt şi cine nu (VIDEO)

Antonescu, supărat pe absenţa PSD din plen la votul pentru şefia TVR: E o istorioară scurtă despre cine are cuvânt şi cine nu (VIDEO)

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a continuat, marți, atacul la adresa PSD, după ce parlamentarii social-democrați au lipsit de la votul pentru validarea lui Rareș Bogdan în funcția de președinte director general al TVR.

Noi am primit ieri propunerea din partea grupului PSD, pentru Curtea Constituțională, un coleg din Senat, domnul senator Toni Greblă. S-a pus atunci problema unei neîncrederi. Eu am spus, ca președinte al Senatului, să nu judecăm așa. Nici funcția de judecător la CCR, nici președintele TVR nu se pun la astfel de trocuri”, a acuzat Antonescu.

Șeful liberal s-a arătat supărat că, deși el urmează să fie prezent la ceremonia de învestire a lui Toni Greblă, parlementarii PSD au plecat de la votul din plen.

L-ați auzit pe domnul Ponta spunând ieri că susține propunerea noastră pentru TVR. Domnul senator Sârbu și-a dat cuvânt că așa se va întâmpla. L-am propus pe Rareș Bogdan, a fost avizat și au dispărut oamenii din PSD. Cred ca e o istorioara scurta despre cine are cuvant si cine nu”, a continuat acesta.

Senatorii și deputații PSD lipsesc, marți, de la ședința plenului reunit al Camerelor, acolo unde trebuie validată propunerea PNL pentru funcția de președinte director general al TVR, Rareș Bogdan. (Detalii AICI)

Antonescu, supărat pe PSD pentru lipsa de la validarea lui Rareș Bogdan la TVR

Urmăriți B1TV.ro și pe
`