Unul dintre protestatarii răniți duminică seară în timpul protestelor din București, Willy Schuster, a fost externat luni dimineață de la Spitalul Floreasca, unde a fost dus duminică seară cu capul plin de sânge.
Deși a protestat paşnic, Schuster a devenit ţinta jandarmilor. Fiica lui, Michelle Schuster, prezentă la manifestații a fost și ea agresată de jandarmi. Iar Erwin Albu, un alt protestatar, a avut parte de acelaşi tratament.
”Mi-a fost spart capul, mi l-au cusut cu trei copci, mi-au făcut și tomografie pentru că am fost lovit cu pumnii, bastoanele și bocancii în cap. Și la burtă, pentru că mi-au dat cu pumnii in burtă. Îmi sunt rupte două degete pentru că aceștia sunt niste torționari, oameni buni, nu vor doar să facă să fie în regulă, vor sa ne torționeze, să scape de noi. Mi-au luat degetele și mi le-au rupt în două. Jandarmii sunt niște torționari și sunt sub directa dirijare a lui Ponta care vrea să vândă țara întreagă infractorilor”, a explicat sibianul la externarea sa.
Acesta a povestit că se afla alături de un negociator, căruia îi vorbea despre iubirea de țară, când s-a creat o breșă în cordonul de jandarmi. Atunci Schuster a fost luat la ochi de jandarmi, cel puțin 15 dintre aceștia sărind să-l bată.
”S-au năpustit vreo 15 jandarmi și strigau cuvinte foarte urâte, >. Eu mergeam înainte, nu m-am lăsat. Și când am văzut că dau mult în mine, am ținut mâinile în sus ca să vadă că nu am niciun gând de agresiune și au continuat să dea cu pumnii în mine. Și au vrut să mă înghesuie, să mă bage într-un autobuz. Și am zis că nu vreau, că am copila minoră cu mine. M-au bătut și în autobuz ca pe un sac de box”, a mai explicat acesta.
Willy Schuster este un fermier care s-a întors în România din Germania pentru a face agricultură bio şi care se confruntă cu abuzuri din partea căutătorilor de gaze de şist, notează jurnaliştii de la Vocea Rusiei. Revoltat de situaţia din ţară, acesta a venit împreună cu fiica sa în Bucureşti ca sa-şi strige nemulţumirile.
”Noi am venit pentru foarte multe motive, vrem să ne luăm ţara înapoi, vrem ca mafia să nu mai fie în ţara noastră”, susține Michelle, fiica acestuia. Ea susţine că atât ea, cât şi tatăl ei, au fost agresaţi, la miting, de jandarmi. Barbatul a ajuns la Spitalul Floreasca cu capul spart.
”Ne-au împins, au dat cu beţele în noi, cu spray în faţă, mi-au rupt şi cizma. După aia am mers mai departe am ajuns cu chiu şi cu vai în faţă la guvern, acolo am încercat să mergem mai aproape, iar s-au băgat în noi şi au intrat în forţă mare. L-au luat pe tati şi l-au bătut, acum a venit la spital”, a declarat fata la internarea tatălui său. Fermierul povestește că nemulțumirile lui au pornit după ce reprezentanții unei companii au intrat pe terenul lui, au amplasat mai multe sonde seismice şi au utilizat materiale explozive fără a avea acordul proprietarului. Willy Schuster a îndepărtat de pe proprietatea sa senzorii şi a tăiat cablurile acestora, fapt pentru care s-a ales cu plângere penală pentru distrugere şi cu ameninţări din partea autorităţilor locale.