Gigi Becali își dorește să petreacă sărbătorile în familie

Gigi Becali își dorește să petreacă sărbătorile în familie
Foto: libertatea.ro

Gigi Becali nu poate accepta nici în ruptul capului că nu ar putea fi de sărbători acasă, lângă familie. Aşa că este dispus să ceară măcar o zi liberă. Potrivit ziarului Gandul, latifundiarul va depune o solicitare la conducerea penitenciarului Poarta Albă şi la Administraţia Naţionala a Penitenciarelor. Iar dacă va fi refuzat, Gigi Becali nu se plânge.

Omul de afaceri vrea de Revelion să dea o petrecere în spatele gratiilor în care să îi cânte Diana Bişinicu căreia este pregătit să-i plătească şi 10.000 de euro. 

Gigi Becali va depune o solicitare la Administraţia Penitenciarelor. El vrea să fie liber măcăr o zi de sărbători şi să poată sta alaturi de familie. Iar dacă va fi refuzat, Becali are un plan de rezervă. Vrea ca de Revelion să dea o petrecere fastuoasă în penitenciar.

Închis pentru trei ani şi jumătate la Penitenciarul Poarta Albă, pentru schimbul fraudulos de terenuri cu MApN,  latifundiarul din Pipera se gândeşte cu groază că trebuie să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă într-o celulă. Mai are însă câteva dorinţe, după cum le-a mărturisit colegilor de celulă. De Crăciun, călugării de la Muntele Athos să vină la penitenciar şi să oficieze o slujbă, iar de Revelion, dacă se poate, să cheme cântăreţii săi preferaţi să dea un recital pentru el şi colegii lui, potrivit jurnaliştilor de la Libertatea.

Iar printre cântăreţii preferaţi ai lui Becali se numără şi Diana Bişinicu.

De altfel, Diana Bisinicu a fost nelipsită de la Revelioanele organizate anii trecuți de Becali şi de alţi machedoni în Poiana Braşov. Pentru a o convinge să cânte la penitenciar, Becali e gata sa-i ofere 10.000 de euro. Acesta mai are însă o misiune grea. Să convingă conducerea închisorii să permită ca un astfel de recital să aibă loc.

Becali vrea o zi liberă de sărbători

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer
21:16 - Elena Lasconi: „Dacă CCR decide anularea primului tur al prezidențialelor, vom avea proteste în toată țara și cred că nu vom mai fi pentru mult timp în UE”