Năstase susține că nu se află în spatele Legii aminstiei: Propun un articol care să precizeze că dispozițiile nu îmi sunt aplicabile

Năstase susține că nu se află în spatele Legii aminstiei: Propun un articol care să precizeze că dispozițiile nu îmi sunt aplicabile

Adrian Năstase a precizat, într-o postare pe blogul său personal, că nu se află în spatele proiectului de lege privind grațierea. Mai mult, el propune ca soluția pentru adoptarea sa, ”corectarea legii grațierii (și amnistiei) printr-un articol care să precizeze: Dispozițiile acestei legi nu îi sunt aplicabile lui Adrian Năstase”, relatează Agerpres.

”Sunt puţini cei care pun în discuţie necesitatea adoptării, după anumite intervale de timp, a unor reglementări referitoare la graţieri (ultima lege de acest gen a fost adoptată în România în 2002). De altfel, legi de acest gen au fost promulgate, în ultimii ani, în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene. Deci, principiul este acceptat şi în ţară şi în spaţiul juridic al UE”, scrie Năstase, pe blogul său.

”Ce încurcă atunci adoptarea unei asemenea legi, după 11 ani de la ultima reglementare pe acest subiect? Se spune că ar fi vorba despre EVENTUALE efecte ale legii graţierii în legătură cu dosarele mele. Nu rediscut natura lor dar faptul că, zilele trecute, Traian Băsescu, Monica Macovei şi diverşi reprezentanţi ai PDL s-au referit la Dosarul Zambaccian – pornit în 2004, printr-o sesizare din partea Alianţei DA, sesizare către parchet semnată de Traian Băsescu – dovedeşte, încă o dată, componenta politică a acestui dosar, dosar din care s-a disjuns, de altfel, şi Dosarul afişelor electorale. De altfel, ultimul termen este fixat în 19 decembrie”, afirmă fostul premier.

Năstase a negat zvonurile lansate în spațiul public cu privire la implicarea sa în inițiativa legislativă.

”Eu m-am bătut, timp de 9 ani, şi voi continua să mă bat, împotriva acestor hărţuiri politice şi judiciare, pentru a arăta că sunt nevinovat”, punctează Adrian Năstase.

Astfel, el propune ”ca soluţie, corectarea legii graţierii printr-un articol care să precizeze ‘Dispoziţiile acestei legi nu îi sunt aplicabile lui Adrian Năstase’.

În acest fel, nu ar fi afectaţi de neadoptarea unei astfel de legi cei care s-ar putea califica (poate că ar trebui revăzute pragurile de pedeapsă vizate, care par destul de ridicate). S-ar putea ca unii jurişti să spună că un astfel de amendament nu ar putea fi acceptat. Le voi răspunde că, din moment ce autorităţile statului român au acceptat în lista de condiţii impusă de Comisia Europeană, anul trecut în vară, includerea unui punct distinct ce impunea restrângerea dreptului suveran al preşedintelui României de a-şi exercita competenţa de a graţia UN ANUMIT cetăţean al republicii (Adrian Năstase), ce ar putea împiedica legislativul ţării să procedeze în acelaşi fel, exercitându-şi prerogativele în acest sens?”, concluzionează întrebându-se retoric fostul premier, Adrian Năstase.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto
16:14 - Simona Halep, acuzată de o fostă adversară că „nu a trecut peste” scandalul de dopaj: „Nu ia decizii raționale. Valul se întoarce un pic împotriva ei”
15:51 - A murit DJ Alfredo, un nume de legendă de pe scena muzicii dance din Ibiza
15:44 - O biserică din Argeș a fost distrusă de flăcări în ziua de Crăciun. Lăcașul de cult era vechi de 200 de ani
15:23 - Aproape 300 de șoferi au fost scoși din trafic în ultimele 24 de ore. Conducerea fără permis sau sub influența alcoolului sau drogurilor, au fost printre principalele motive