Traian Băsescu: Ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului

Traian Băsescu: Ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la „Adevărul Live„, că ceea ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului.

Șeful statului spune că dacă ar intra în vigoare modificările la Codul Penal şi Legea amnistiei, România ar ieşi din criteriile de la Copenhaga.
„Acesta din «marţea neagră» ar fi fost un motiv serios de dizolvare a unui Parlament care prin acţiunea lui generează deservicii uriaşe României. Şi aici nu trebuie să mai argumentez, pentru că am văzut reacţia Comisiei Europene şi a aliaţilor noştri. România, dacă ar intra în vigoare modificările la Codul penal şi Legea amnistiei şi graţierii, ar ieşi din criteriile de la Copenhaga, care sunt criteriile politice, ceea ce ar fi extrem de grav. Pentru aşa ceva, un Parlament ar trebui dizolvat”, a spus şeful statului.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Băsescu: Modificările la Codul Penal, un motiv serios de dizolvare a Parlamentului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`